Declaraţie de venit. . .la cramă

Într-o cramă - muzeu, dacă atingi un exponat, eşti obligat să-l bei.

                              DECLARAŢIE DE VENIT...LA CRAMĂ

    Hanibal îi spuse Pompiliei:

    - Iubito, mă iubeşti ?

    - Sigur că te iubesc, elefănţelul meu. Dar, de ce mă  întrebi ?

    - Pentru că prietenul meu Scipione m-a invitat la crama lui romană ca să-l ajut la îmbutelierea vinului din butoaie în sticle.

    - Sunt de acord, cuceritorul meu, dar cu o condiţie: din oră în oră să-mi telefonezi şi să-mi spui cât de mult mă iubeşti.

    Hanibal a sărutat-o cu tandreţe masculină şi a plecat spre cramă.

    - Avem trei butoiaşe, zice Scipione. Unul cu vin alb, altul cu vin roşu şi al treilea cu vin rose.

    - La atac! zice Hanibal cu entuziasm punic.

    - Stai! Nu te pripi! Mai întâi să degustăm marfa. Trebuie să simţi lingual ce îmbuteliezi.

    Au degustat vinul alb. Era minunat. Amândoi au fost de acord că are o aromă divină de smochin babilonian înflorit prematur. Un pahar, două, trei...La al şaselea a sunat telefonul. Era Pompilia:

    - Ce faci, uitucule mic ? A trecut o oră.

    - Îmbuteliez în mine, soarele meu, răspunde Hanibal într-o limbă cartagineză uşor împleticită. M-am luat cu treaba dar n-am uitat de tine. Te am mereu în gând. Semeni cu o carafă durdulie şi semidulce.

    - Hanibale, tu nu mă mai iubeşti!

    - Ba, te iubesc, raza mea de lună. Acum te iubesc chiar dublu.

    - Lasă vorba şi hai să trecem la vinul roşu! intervine imparţial Scipione.

    Au degustat vinul roşu. Avea un gust minunat, dar neclar. Scipione susţinea că simte pe limbă aroma de zmeură târzie iar Hanibal simţea aroma cireşei uşor pârguite în decembrie. Un pahar, două, trei...La al şaptelea a sunat telefonul.

    - Băi, Hanibale, răsună glasul dogit al Pompiliei, tu eşti chiar nesimţit! Au trecut trei ore!

   - Iubirea mea venusiană, îngână Hanibal, te iu..., te be..., te sâc !

   - Ce bodogăneşti acolo, mototolule? Vii tu acasă !

   - Te iube...be...besc în silabe, amorul meu astral. Altfel, nu mai pot. Trasul vinului în sticle este foarte obositor. Te iusc!!!

   Pompilia îi închise brusc telefonul.

   - Mai bine îi spuneam te ador, îşi zise Hanibal în sinea lui pentru că, în realitate, ar fi zis te omor. Era mai uşor de pronunţat. Scipipione, unde eşti? Ieşi de sub masă şi hai să tragem în sticle şi vivinul rose!

                                                                            Mihai  FRUNZĂ